02/03/2026
Ordonanței de Urgență nr. 7/2026 (publicată în Monitorul Oficial la 25 februarie 2026), dobândirea unui mijloc de transport (ex. autovehicul) de către cumpărător este condiționată de prezentarea unui certificat de atestare fiscală prin care să se ateste că acel cumpărător și-a achitat toate obligațiile la bugetul local aferente domiciliului/sediului/unui punct de lucru. 
🔎 Ce spune legea concret:
Potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG 7/2026:
• atât proprietarul care vinde, cât și persoana care cumpără un bun (inclusiv un mijloc de transport) trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală care să dovedească că au toate obligațiile fiscale locale achitate la zi, aferente fiecăruia.
• fără aceste certificate sau fără verificarea electronică a situației fiscale, contractul de vânzare-cumpărare poate fi considerat nul din punct de vedere juridic. 
📌 Practic, asta înseamnă:
• Dacă vrei să cumperi o mașină, nu doar vânzătorul trebuie să fie la zi cu impozitele locale, ci și tu ca și cumpărător trebuie să demonstrezi că nu ai datorii restante la bugetul local de pe raza unde ai domiciliul sau sediul; 
• acest certificat poate fi emis de organul fiscal local sau situația poate fi verificată pe cale electronică, dacă sistemele sunt interoperabile; 
• dacă nu ai acest document sau nu se face verificarea fiscală, contractul de vânzare-cumpărare nu produce efecte, ceea ce în practică înseamnă că tranzacția nu este valabilă din punct de vedere legal.