YACCO Oils Romania

Call Directions Website

YACCO Oils Romania YACCO este primul producător francez de uleiuri PREMIUM, din anul 1919, cu peste 250 de produse unice în portofoliu și peste 600 de recorduri mondiale.

Când s-a înființat

Înființat în Franța, în anul 1919, de către chimistul Jean Dintilhac, YACCO deține un lung parcurs de succese sportive si tehnice până astăzi, datorită ambiției perseverente de a obține produse tot mai performante ce sunt testate, atât în laboratoarele proprii din Franța cât și în competițiile sportive - bancul cel mai dur de probe. Inventatorul mixului cu aditivi

YACCO este producătorul care a inventat mixul cu aditivi pentru stabilizarea hidrocarburilor în procesul de fabricare a uleiurilor, fiind o componentă vitală a fenomenului de lubrifiere și care, de altfel, este însumat astăzi de toți producătorii de uleiuri, fără de care niciun motor cu combustie internă nu ar putea funcționa din cauză că uleiul s-ar contamina, moleculele sale s-ar rupe sub sarcină și, ca urmare a temperaturilor ridicate, nici protecția împotriva coroziunii nu ar fi asigurată

"Uleiul recordurilor mondiale"

Implicarea în sportul cu automobilul a avut ca rezultat cucerirea a 522 recorduri mondiale până în zilele noastre care au înscris brandul YACCO în Cartea Recordurilor Mondiale, printre care, în 1933, patru piloți: Raphaël Combette și Louis Leroy de Présalé, pe lângă César Marchand și fratele său, Julien, au parcurs 300 000 Km, cu alimentare din mers, cu Citroënul Mica Rosalie și unul dintre cele mai recente recorduri, Vincent Perrot, cu un Dragster atinge viteza de 530,69 km/h pe o distanță de doar 250 metri, de la start la stop, astfel, producătorului YACCO i se atribuie categoric sloganul de "Uleiurile Recordurilor Mondiale". Ce produce YACCO

YACCO produce gama completă de lubrifianți pentru aproape orice motor, de la scutere, ATV-uri, motociclete și automobile până la camioane, utilaje, aviație și nautică, având un portofoliu cu peste 250 de produse unice, format din uleiuri, vaseline, lubrifianți, antigeli, aditivi, produse de curățare și protecție și multe altele. Uleiuri omologate

YACCO este marca de pe piață cu cele mai multe omologări din partea constructorilor de motoare - aceasta, cu permisiunea specialiștilor, tradus pe înțelesul tuturor, înseamnă când un producător de uleiuri cere rețeta constructorului, produce uleiul și î-l trimite înapoi constructorului care, după ce î-l testează în laboratoarele proprii, î-l omologhează, bineînțeles, dacă întrunește standardele cerute. Cei mai mulți producători de uleiuri produc uleiuri doar cu specificațiile cerute de constructor - aceasta înseamnă când producătorul de uleiuri cere rețeta constructorului, produce și comercializează uleiul, fără a trimite probe către laboratorul constructorului. Unde se produc uleiurile YACCO

Calitatea lubrifianților YACCO este garantată, printre altele, și de faptul că întreg procesul de fabricare și ambalare a produselor are loc în fabrica proprie din Rouen, Franța - niciun proces din fabricare nu este înstrăinat vreunui terț, astfel YACCO deține controlul absolut asupra calității și autenticității produselor sale, lucru cu care nu se pot lăuda mulți producători de uleiuri. www.yacco.ro

Cauți o vaselină de la un brand cu experiență în lubrifianți?Descoperă YACCO MULTIP PLUS!📩 Pentru preț, disponibilitate ...
28/10/2026

Cauți o vaselină de la un brand cu experiență în lubrifianți?

Descoperă YACCO MULTIP PLUS!

📩 Pentru preț, disponibilitate și comenzi, trimite-ne un mesaj!

𝗬𝗔𝗖𝗖𝗢
Uleiurile recordurilor mondiale
MADE in FRANCE 🇫🇷 since 1919
Tel.: 0741 599 599 | E-mail: [email protected]
www.yacco.ro

🚗 Știai că rozătoarele pot provoca daune costisitoare mașinii tale? 🐭🛡️ YACCO RONGISTOP – repelent pentru rozătoare, pen...
27/10/2026

🚗 Știai că rozătoarele pot provoca daune costisitoare mașinii tale? 🐭

🛡️ YACCO RONGISTOP – repelent pentru rozătoare, pentru un plus de grijă față de mașina ta!

📩 Scrie-ne pentru detalii despre produs!

Ai ales cu atâta grijă mașina... ai grijă de ea! 🫶Comandă produse PREMIUM de curățare, îngrijire și protecție pe www.yac...
19/10/2026

Ai ales cu atâta grijă mașina... ai grijă de ea! 🫶

Comandă produse PREMIUM de curățare, îngrijire și protecție pe www.yacco.ro/speciale

𝗬𝗔𝗖𝗖𝗢
Uleiurile recordurilor mondiale
MADE in FRANCE 🇫🇷 since 1919
Tel.: 0741 599 599 | E-mail: [email protected]
www.yacco.ro

18/10/2026

Camera de Comerț și Industrie Suceava are onoarea de a anunța că Express Euroscan și YACCO Oils Romania sunt 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐄𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧ț𝐞𝐢 î𝐧 𝐀𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, aducând împreună experiența transportului european și peste un secol de inovație în domeniul lubrifianților.

🚛 Înființată în 2006, la Bosanci, Suceava, de frații Ovidiu și Nelu Plăcintă, Express Euroscan marchează 20 de ani de muncă, investiții și încredere câștigată, cursă după cursă. De la un camion rulat în 2006 la o flotă modernă de 400 de camioane în 2026, afacerea de familie Express Euroscan a devenit unul dintre principalii transportatori din nord-estul României și un nume de referință al transportului cu capital românesc din întreaga țară dar și din Uniunea Europeană.

Astăzi, compania oferă servicii de transport în întreaga Uniune Europeană, în parteneriat cu nume importante din transportul și logistica europeană. În spatele parcusului celor 20 de ani de transport se află o echipă de profesioniști, investiții constante în tehnologie și o convingere care a rămas neschimbată: fiecare angajament trebuie respectat.

🏆 Titluri precum „Compania de Transport a Anului 2025”, câștigat la Gala ZIUA CARGO, alături de premiile pentru Digitalizare și Sustenabilitate sau “Cea mai eficientă companie de transport din Nord-Est” câștigat la Gala Tranzit, confirmă maturitatea unei afaceri cu rădăcini sucevene și anvergură europeană, construită pas cu pas, cu responsabilitate și viziune pe termen lung.

Această viziune a deschis drumul către expansiune și investiții în mai multe domenii, între care distribuția în România a lubrifianților YACCO, produse cu o istorie solidă și o valoare tehnică demonstrată, cu obiectivul de a face accesibile în România produse de calitate PREMIUM, păstrând aceeași exigență în prestarea serviciilor și satisfacerea partenerilor. 🥇

Fondată în Franța în 1919, de Jean Dintilhac, YACCO Oils Romania și-a construit reputația prin cercetare, inovație și recorduri mondiale. Pionier în utilizarea aditivilor pentru stabilizarea uleiurilor, producătorul francez a dictat evoluția lubrifierii moderne, într-o industrie în care precizia formulei face diferența.

La YACCO, alegerea uleiului începe cu cerințele motorului. Portofoliul de peste 250 de produse cuprinde formule dezvoltate pentru fiecare tip de motorizare și aplicație: de la motociclete și automobile la camioane, utilaje, nautică și aviație ușoară. Fabricarea lubrifianților în propria fabrică din Franța și numărul uriaș de omologări acordate de constructori susțin această preocupare pentru calitate și compatibilitate tehnică perfectă.

🥇 Cunoscută drept „Uleiurile Recordurilor Mondiale”, YACCO aduce clienților români o tradiție franceză a performanței, prin inițiativa unor antreprenori care cunosc, din experiență, valoarea fiabilității.

La Gala Excelenței în Afaceri 2026, celebrăm această capacitate de a construi: de la o afacere de familie la drumurile Europei și de la experiența acumulată la noi investiții în calitate.

Uleiurile cu peste 600 de recorduri mondiale, la un click distanță de motorul tău care îți va transmite instant satisfac...
14/10/2026

Uleiurile cu peste 600 de recorduri mondiale, la un click distanță de motorul tău care îți va transmite instant satisfacția unei lubrifieri optime de la prima cheie, chiar și la temperaturi scăzute.

𝗬𝗔𝗖𝗖𝗢
Uleiurile recordurilor mondiale
MADE in FRANCE 🇫🇷 since 1919
Tel.: 0741 599 599 | E-mail: [email protected]

www.yacco.ro

26/09/2026
14/08/2026

• YACCO este puterea care se simte, performanța în care poți să ai încredere •

🛢️ Lubrifianți premium, tehnologie de ultimă generație şi pasiune pentru performanță, YACCO este rezultatul unei expertize construite în timp, o istorie construită prin performanță, competiție şi recorduri.

🔰 Performanța extremă nu lasă loc de compromisuri.

🏆YACCO - Uleiul recordurilor mondiale
🇫🇷 Fabricat în Franța din 1919

• Un singur brand, o gamă completă •Un motor bun, merită produse pe măsură. ⚙️🛢️ La YACCO ai la dispoziție o gamă comple...
13/08/2026

• Un singur brand, o gamă completă •

Un motor bun, merită produse pe măsură. ⚙️

🛢️ La YACCO ai la dispoziție o gamă completă de lubrifianți și produse pentru întreținere concepute pentru o varietate de motorizări și cerințe.

Produsele YACCO pot fi achiziționate online de pe site-ul nostru www.yacco.ro sau de pe eMag, iar fizic ne găsiți pe Str Mihai Viteazul, nr 179, Ipoteşti, Suceava.

YACCO - Uleiul recordurilor mondiale

07/08/2026

🔰 YACCO - Uleiul recordurilor mondiale

Tradiție • Inovație • Performanță

Un lubrifiant de înaltă calitate, oferă protecție maximă motorului, optimizează funcționarea acestuia și îți oferă încrederea de a parcurge fiecare kilometru în cele mai bune condiții.

10/07/2026

Pompierii voluntari de la SVSU Bosanci au obținut locul 1 la proba de 100m obstacole, iar Gorgan Daniel a înregistrat cel mai bun timp la faza interjudețeană. Mult succes la probele următoare!

Address

Mihai Viteazu 536B
Ipotesti
727325

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Telephone

+40753098272

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when YACCO Oils Romania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Nearby autos & automotive services