13/01/2023
🌈 Era o zi splendida de vara, soarele strălucea pe cer scaldand crestele munților cu razele lui calde și pline de viață și totodată scalda și acoperișului Loganului meu fară AC, lucru ce mă făcea să mă simt foarte viu și cald.
👉 Trezit foarte de dimineața mă îndreptam spre Brașov să cumpăr un automobil cu AC și puțin mai vioi, dar acest lucru nu s-a întâmplat , cauzele subtile nu le-am putut descifra.
👉 Rămas cu un gust amar" în urma negocierii cu cel din Brașov mă pornesc înapoi spre casa, soarele era la fel de frumos că și la nceput, dar meditația mea asupra celor întâmplate a făcut să fie mult mai suportabila întoarcerea... până când , luat prin suprindere , indicatorul digital al ceasului de bord îmi indica lipsa de combustibil ( benzina ).
👉 Mă aflam în ținutul secuiesc la acel moment și conform Waze , aveam cam 3 kilometri până la prima statie de alimentare cu combustibil la care am și oprit. Vântul sufla plăcut, alimentez cu combustibil și mă îndrept melancolic către casierie să plătesc .
😇 Ajuns la casa , imediat în fata mea observ o doamna foarte frumoasa. Avea cam 1,68 metri înălţime şi era blonda, cu părul tăiat drept în spate, coborând puţîn mai jos de umeri. Purta un costum dintr-o singură piesă, dintr-un material asemănător cu pielea, lucios şi de culoare albastra, pe care se reliefau discret modele foarte frumoase. Ochii ei erau migdalaţi şi lungi, iar privirea părea plină de o văpaie ascunsă. Pielea albă, caracteristică celor din ținutul secuiesc, contrasta puternic cu blondul părului şi cu ochii de culoare închisă ( am exagerat un pic ). Corpul ei, armonios şi suplu, dădea impresia că este foarte bine antrenata , având totodată un magnetism aparte. Era prima dată când vedeam de aproape o femeie din ținutul secuiesc şi efectul pe care l-a produs asupra mea era cel al unei admiraţii sincere, aproape chiar o fascinaţie pentru carisma deosebită pe care o manifesta într-un mod natural şi pentru energia pe care o radia cu dezinvoltură.
👉 Doar că doamna fantastica prezentata mai sus vorbea cu un domn,pe care din motive rasiale nu -l voi prezenta în detaliu, într-o limba necunoscuta mie ( am intuit că este limba maghiara ) și eu, politicos de fel am așteptat 10-15-30-60 secunde să văd daca am norocul să surprind sfârșitul conversației lor...doar că nu am fost așa norocos,... analizând situația am hotărât să mă adresez verbal în limba pe care o stăpânesc, limba romana :
- Buna ziua ! Vă las banii pentru p***a 3 ! Vă mulțumesc !
( norii au acoperit cerul și din lipsa căldurii emanate de razele solare...a izbucnit furtuna )
- Doamna : ( a trecut în exprimare din limba necunoscuta în limba romana ) Dar nu puteți să aveți răbdare ?
- Eu : Doamna nu vă suparăți, aveți bani ficsi, nu trebuie să faceți nimic, terminați-vă conversația cu domnul!
- Doamna : Așa faceți și acasă ?
- Eu : Doamna, nu cumpăr benzina de acasă ! ( și am plecat în zgomotul de fond al unui amestec de limba romana cu cea maghiara )
🤷🏽 După o astfel de întâmplare cu nuanțe discriminatorii etnice , prin faptul că eu violasem teritoriul tarii în care m-am născut dar totodată nenorocul meu să fiu pe același teritoriu al tarii dar ocupat de o etnie maghiara ( așa se povestește )... mi-am revenit extrem de repede... fermecat de frumusețea doamnei,... putem trece și peste discriminările imaginate sau nu !