04/05/2026
Sudarea jantelor: regulă sau excepție?
Vreau să răspund, înainte de toate, unei întrebări pe care o primesc des: de ce am un program mai scurt decât alți meseriași?
Răspunsul e simplu și ține de principii. Cred că în viață contează enorm să fii om și să îi ajuți pe cei care au nevoie. De aceea, împreună cu colegul meu, prin Asociația Binele Există, avem constant în grijă peste 700 de copii din familii vulnerabile. Acest timp îi aparține binelui.
Am și 4 operații pe coloana vertebrală, de aceea îmi dozez efortul, fac atât cât pot, dar ce fac, fac foarte bine.
Revenind la meserie, eu am o rată de fisurare de sub 2% pe an, un prag foarte bun, zic eu.
În schimb, văd tot mai mulți clienți care vin cu jante sudate în numeroase locuri, jante care, din păcate, au devenit ireparabile. Din cauza sudurilor excesive, structura aliajului devine fragilă, se crapă mai repede pe sudură și se fisurează mult mai rău decât înainte. Eu nu mai lucrez la ele.
De aceea, recomandarea mea este să căutați întotdeauna meseriași cu experiență, cu ani de meserie în spate.
Experiența face diferența.
Să luăm exemplul meu: am peste 30 de ani de activitate în acest domeniu. Prima jantă pe care am recondiționat-o a fost una de Dacie 1310 (modelul de Canada), pe 18 decembrie 1995. De atunci am acumulat o experiență vastă, dar încă învăț, apar mereu aliaje noi, modele elastice și tehnologii diferite.
În ultima vreme, primesc tot mai multe jante lucrate prost în alte locuri, care bat și fac șofatul chinuitor. Le repar, iar clienții mulțumiți îmi confirmă aceeași lecție amară: ce a fost ieftin la început a devenit scump la final, pentru că au plătit serviciul de două ori.
Doar pentru că cineva își cumpără utilaje de îndreptat jante, nu înseamnă că și știe ce să facă cu ele. E vorba de ani de muncă și de înțelegerea metalurgiei până să poți spune, da, am învățat să fac jante. Valabil și pentru echilibrarea jantelor, nu înseamnă că dacă ai o mașină de echilibrat, știi ce să faci cu ea.
Și da, în atelierul meu, fisurarea jantelor este o excepție, nu o regulă!